În această dimineaţă, la ora 4.30, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă de pe DN 2, în localitatea Fântâna Mare, un tânăr de 21 de ani, din comuna Verești, nu a adaptat viteza de deplasare pe carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu un arbore de pe partea stângă a drumului.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr de 20 de ani, din comuna Vereşti, pasager în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Postat în:Regional Tagged: accident rutier, fântâna mare, vereşti