În după-amiaza zilei de marţi, 17 noiembrie, ora 17.05, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în localitatea Spătărești, comuna Fântâna Mare, în fața unui motel, un bărbat de 58 de ani, din oraşul Salcea, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi, şi a acroșat un bărbat de 47 de ani, din judeţul Neamţ, care se afla în spatele autoturismului. Din accident a rezultat vătămarea pietonului.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru conducătorul auto și de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Postat în:Regional Tagged: accident, motel spataresti