Joi, 17 septembrie, la ora 16.15, în timp ce conducea autoturismul ce tracta o semiremorcă încărcată cu fân pe DN 15C, în localitatea Boroaia, un tânăr în vârstă de 18 de ani, localnic, s-a angajat în depășirea unui consătean de 37 de ani, care se deplasa cu bicicleta în aceeași direcție de mers, moment în care l-a acroșat cu încărcătura de fân și şi-a continuat deplasarea.
După aproximativ 15 minute, conducătorul auto s-a întors la locul accidentului, ocazie cu care a declarat că nu a observat faptul că a lovit biciclistul și după ce a ajuns în dreptul locuinței a fost anunțat despre acest lucru de un participant la trafic.
Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Postat în:Regional Tagged: accident la boroaia, ACCIDENTAT GRAV