Quantcast
Channel: Regional – CRONICA DE FĂLTICENI
Viewing all 122 articles
Browse latest View live

O lumânare uitată aprinsă a provocat un incendiu în satul Poiana din Dolhasca

$
0
0

incendiu_ciumulesti_1Trei autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni au intervenit în noaptea de duminică spre luni, 13-14 septembrie, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit în gospodăria unei femei din satul Poiana, orașul Dolhasca. În sprijinul pompierilor au venit și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dolhasca.

La sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti. Incendiul, anunțat la ora 0.36, prin numărul de urgență 112, a fost lichidat la ora 2:15.

Au ars: acoperişul casei, construit din lemn, cu învelitoare din azbociment, pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, tâmplărie, obiecte de mobilier, materiale textile, bunuri casnice şi documente personale. S-au degradat pereţii portanţi şi planşeul construcţiei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la o lumânare, lăsată aprinsă şi nesupravegheată.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii militari au salvat anexele gospodăreşti.


Postat în:Regional Tagged: dolhasca, incendiu, incendiu de la o lumanare, poieni

Ceața o grijă în plus pentru conducătorii auto la începutul toamnei

$
0
0

ceataDiferenţele de temperatură dintre zi şi noapte au dus în ultimele zile la apariția ceții. Fenomenul face ca traficul rutier se desfăşoară cu dificultate. În dimineața zilei de luni, 14 septembrie, s-a circulat în condiţii de ceaţă densă pe mai multe drumuri din judeţele Suceava, dar şi din judeţele învecinate.

Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice, se arată într-un comunicat de presă a IPJ Suceava.

“Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător. De asemenea, le recomandăm şoferilor să folosească luminile de întâlnire pe toate categoriile de drumuri pentru a se face vizibili în trafic. Totodată, se va proceda la verificarea sistemelor tehnice care asigură vizibilitatea (ştergătoare, lichid de parbriz, etc.). Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic. Pietonilor le recomandăm să nu utilizeze în nicio situaţie partea carosabilă pentru deplasare, iar traversarea străzii să se facă numai după o temeinică asigurarea şi prin locurile special amenajate.”


Postat în:Regional Tagged: ceata, traficul rutier în condiții de ceață

Conducător auto în stare de ebrietate încătuşat după ce poliţiştii au folosit spray-ul lacrimogen

$
0
0

politie-rutiera-falticeni-etilotestÎn seara zilei de luni, 14 septembrie, ora 21.30, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, a observat pe DN 15C, în localitatea Praxia, un autoturism care se deplasa având un traseu sinuos, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea și blocarea acestuia.

Conducătorului auto, identificat ca fiind un bărbat de 34 de ani, din comuna Râşca, i s-a solicitat să oprească autoturismul, însă acesta a refuzat, încercând să plece de la faţa locului, fapt pentru care, polițiștii au folosit spray-ul iritant lacrimogen din dotare și l-au încătuşat.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Postat în:Regional Tagged: conducător auto încătuşat la râşca, conducător auto urmărit de poliţişti, praxia

Bărbat din Mălini cercetat pentru ameninţare, tăiere ilegală şi furt de arbori

$
0
0

furt_lemnMiercuri, 16 septembrie, Postul de poliție Mălini a fost sesizat prin numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că doi localnici sustrag material lemnos dintr-o pădure de pe raza localității.

Polițiștii deplasați la faţa locului au identificat un bărbat de 31 de ani, din localitate, care transporta cu un atelaj hipo cantitatea de 0,95 m.c. lemn foc foioase, fără documente de provenienţă.

Materialul lemnos a fost predat în custodie lucrătorilor Ocolului Silvic Mălini.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au descoperit 13 cioate specia fag de diferite dimensiuni, despre care pădurarul din localitate a afirmat faptul că, în ziua de 15 septembrie, cei doi suspecți le-au tăiat și transportat la domiciliu. În timpul efectuării verificărilor, bărbatul în vârstă de 31 de ani l-a ameninţat pe pădurar.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare, tăiere ilegală şi furt de arbori, ce va fi soluţionat procedural.

 


Postat în:Regional Tagged: malinar acuzat de furt

Percheziţii la membrii unui grup infracţional specializat în infracţiuni cu violenţă

$
0
0

perchezitiiLa această oră, 20 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava,  efectuează 5 percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor Suceava şi Şcheia.

La acţiune participă şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Percheziţiile vizează destructurarea unui grup infracţional cu preocupări  în sfera faptelor cu violenţă.

În cursul zilei de astăzi, vor fi puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.


Postat în:Regional Tagged: grup infracţional, infracţiuni cu violenţă, perchezitii

Biciclist din Boroaia accidentat grav de o semiremorcă încărcată cu fân

$
0
0

interventie_smurd_ambulantaJoi, 17 septembrie, la ora 16.15, în timp ce conducea autoturismul ce tracta o semiremorcă încărcată cu fân pe DN 15C, în localitatea Boroaia, un tânăr în vârstă de 18 de ani, localnic, s-a angajat în depășirea unui consătean de 37 de ani, care se deplasa cu bicicleta în aceeași direcție de mers, moment în care l-a acroșat cu încărcătura de fân și şi-a continuat deplasarea.

După aproximativ 15 minute, conducătorul auto s-a întors la locul accidentului, ocazie cu care a declarat că nu a observat faptul că a lovit biciclistul și după ce a ajuns în dreptul locuinței a fost anunțat despre acest lucru de un participant la trafic.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Postat în:Regional Tagged: accident la boroaia, ACCIDENTAT GRAV

Poetul-erou Ion Grosaru va fi comemorat la opt ani de la jertfa din Irak

$
0
0

GrosaruIoan_02_rAsociaţia Cultul Eroilor şi Primăria Comunei Cornu Luncii comemorează 8 ani de la moartea eroului poet, sublocotenent Ion Grosaru.

Anul trecut a avut loc parastasul de 7 ani al eroului la care a participat conducerea armatei române fiind organizat un impresionant ceremonial militar, răsplătind cum se cuvine meritele lui Ion Grosaru.

Începând din anul 1995, acesta s-a angajat, cu gradul de caporal, în Batalionul 32 „Mircea” Timişoara, iar în iunie – iulie 2005 a luat parte, alături de militarii Batalionului 26 Infanterie „Scorpionii roşii” în cadrul Forţei Internaţionale de Sucuritate şi Asistenţă din Afganistan. Începând din luna august 2007 a participat la misiunea din Irak. În dimineaţa zilei de 21 septembrie 2007 şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni pe care o executa cu transportorul blindat, distrus de o mină anti-tanc. Deşi 5 militari răniţi au reuşit să iasă din vehicol cu ajutorul lui Ion Grosaru, care întâi şi-a slavat camarazii, el nu a mai reuşit să se salveze. Muniţia de la bordul transportorului a explodat iar Ion Grosaru şi-a pierdut viaţa în mod eroic. A fost avansat la gradul de sublocotenent printr-un Ordin al Ministrului apărării naţionale, iar Preşedintele României i-a acordat Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler pentru militari, cu însemn de război.

Ion Grosaru nu a fost doar un militar destoinic şi curajos ci şi un poet înzestrat cu un spirit deschis, animat de nelinişte creatoare şi de dorinţa de a crea în jurul său o atmosferă de emulaţie şi armonie.

A început activitatea literară în 1997, la Revista „Orient latin” din Timişoara, cu poeziile „Cărări stelare”. În 2000 a publicat volumul „Chemare din necunoscut”, iar în 2003 volumele „Fiica pălimarului”, „Postament pentru o enigmă” şi volumul „Vulturul”, cea mai lungă poezie din literatura română.

Asociaţia Cultul Eroilor Suceava, Primăria Comunei Cornu Luncii, Armata, i-au construit un frumos monument, şcoala din satul Păiseni îi poartă numele şi are organizată o expoziţie permanentă cu echipamentul militar, ordine, medalii şi fragmente de schije din tancul ucigaş. Casa unde s-a născut poetul a fost transformată în casă memorială şi a intrat în circuitul cultural. Crucea din granit care a fost construită pentru erou de către armata Statelor Unite ale Americii şi a Marii Britanii, în Irak, la Kandahar, a fost adusă în ţară şi amplasată în curtea casei memoriale a eroului.

Primăria Cornu Luncii, la propunerea primarului Gheorghe Fron, i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare, titlu acordat şi de Primăria Timişoara.

Sâmbătă, 19 septembrie 2015, are loc parastasul de 8 ani, la mormântul eroului Ion Grosaru de la Păiseni, unde, ca de fiecare dată participă: militari din cadrul Batalionului 32 „Mircea” Timişoara, reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale, aghiotantul ministrului col. dr. Elena Popescu, locuitori ai satului Păiseni, elevi ai şcolii primare Păiseni (care vor prezenta un program artistic).

Preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor, colonelul Niga Niculae va înmâna fiecărui participant câte un exemplar al revistei „Plăieşii”, revistă editată de Asociaţia Cultul Eroilor. Primarul Gheorghe Fron va înmâna câte un exemplar al volumului de poezie „Vulturul”. Vor urma depuneri de coroane din partea celor prezenţi.

M.M.P. Dumitru Davidel    


Postat în:Regional Tagged: cornu luncii, eroul din păiseni, ion grosaru eroul din afganistan, Poetul-erou Ion Grosaru

Evenimente rutiere pe raza oraşului Dolhasca

$
0
0

accidentDouă evenimente rutiere s-au produs duminică, 20 septembrie, pe raza oraşului Dolhasca. La ora 12.23, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208A, pe raza oraşului Dolhasca, într-o curbă la dreapta, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Adâncata, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu parapetul de protecție din beton situat pe același sens de mers, după care a lovit sistemul de semnalizare luminoasă de la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, pe care l-a rupt. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei femei de 65 de ani și a unei minore de 10 ani, ambele din Adâncata, pasagere în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La ora 15.00, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 208I, pe raza orașului Dolhasca, un bărbat în vârstă de 78 de ani, din localitate, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe carosabil. În urma impactului a rezultat autoaccidentarea biciclistului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Postat în:Regional Tagged: evenimente rutiere, orasul dolhasca

Localnicii din Bogdănești își aduc apa în fântânile secate cu mașina pentru stingerea incendiilor

$
0
0

seceta-bogdanesti-1

Au ajuns să o facă și pe asta. Zeci de săteni din Bogdănești duc apa înapoi la sursă, aruncând lichidul în fântână. Este cât se poate de adevărat.

Ca în toată țara, seceta le-a dat mari bătăi de cap și oamenilor din localitate. Agricultura și zootehnia au avut de suferit vara aceasta când norii au picurat prea puțin asupra pământului însetat.

Fântânile au secat la Bogdănești în două părți ale comunei. Fără resursa vitală au rămas sătenii care domiciliază în zona înaltă
botezată ”Mitocărești” și în bătătura ”Prund”. Serios afectate de lipsa apei, familiile au cerut ajutorul autorităților locale.

”Toată lumea știe că seceta puternică ne-a afectat culturile. La Bogdănești am fost salvați pentru că avem alimentare cu apă în comună.”, ne-a declarat primarul Traian Rogojină. ”Am scăpat multe familii de a aduce, zilnic. apa de la malul râului sau de la vecini. Ceea ce pot spune este că pentru consăteni am avut o soluție la această problemă”.

Soluția și ajutorul pentru cei afectați: mașina pentru stingerea incendiilor. Și cum ploi nu prea au fost, vehiculul de intervenție a fost mai solicitat aproape fără încetare. Anul acesta mai mult ca oricând.

”Vara aceasta a fost ca niciodată. Am dus apă la fântâni și în anii din urmă, dar la seceta actuală am avut solicitări mult mai multe”. susține primarul Rogojină. ”În două zone din comună fântânile au secat. Chiar și cele adânci s-au golit de apă. Unde am fost solicitați nu am refuzat pe nimeni.”

Zeci de tone de apă au fost încărcate din rețeaua publică de apă și descărcate în fântânile oamenilor. Erau umplute din nou cu apă la fiecare 2-3 săptămâni.Toată vara, autospeciala pentru incendii a circulat pe ulițe ca oamenii să nu rămână fără apă.

În numai puțin de 60 de gospodării din Bogdănești fântânile au secat.

Rudy Hödl

seceta-bogdanesti-2 seceta-bogdanesti-3
Postat în:Regional

Patru încercări eşuate de înşelăciune prin metoda “accidentul” într-o singură zi

$
0
0

actiune prevenire inselaciuni 3Luni, 21 septembrie, au fost sesizate patru încercări de a înşela cetăţenii prin metoda ,,accidentul”. Trei dintre aceste încercări au dejucate  de persoane vârstnice care au dat dovadă de responsabilitate şi au urmat recomandările poliţiştilor.

“În ultimele zile, infractorii au eşuat în mai multe tentative de a înşela cetăţenii prin metoda accidentului tocmai datorită faptului că aceştia au dat dovadă de luciditate şi responsabilitate şi au respectat sfaturile preventive ale poliţiştilor. Din păcate, în contrinuare sunt înregistrate şi cazuri în care persoanele vârstnice cad victime infractorilor. Trebuie ştiu faptul că, în cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare. Prima este autosesizarea poliţiştilor cu privire la un eveniment rutier sau depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, în condiţiile legii. În cazul în care există doar pagube materiale, poate opera înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.

În jurul orei 13.00, o femeie de 59 ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că, persoane necunoscute au încercat să o inducă în eroare că fiul său a comis un accident rutier cu victime. În momentul în care persoana vătămată i-a spus celei care a apelat-o că doreşte să discute cu fiul său, aceasta a închis telefonul, după care partea vătămată l-a contactat telefonic pe fiul său şi a aflat de la acesta că este bine şi se află la serviciu, dându-şi seama că persoana necunoscută a încercat să o înşele.

O altă femeie, în vârstă de 84 ani, din municipiul Suceava, a sesizat telefonic faptul că, în jurul orei 16, persoane necunoscute au încercat să o înşele, pretinzând că fiica ei a provocat un accident rutier, iar pentru a clarifica situaţia pe cale amiabilă trebuie să-i dea suma de 20.000 lei. Bătrâna a contactat telefonic rudele şi pe fiica sa, aflând de la aceasta că este bine şi se află la serviciu, dându-şi seama că persoana necunoscută a încercat să o înşele.

La ora 18.00, o  altă suceveancă, în vârstă de 77 ani, a sesizat faptul că, persoane necunoscute au încercat să o înşele, pretinzând că fiica ei a provocat un accident rutier. Şi în acest caz femeia a contactat telefonic rudele şi pe fiica sa.

Nu la fel de precaut a fost un bătrân de 87 de ani din municipiul Suceava, care tot ieri,  la ora 16.00, a primit pe telefonul fix un apel de la un bărbat care i-a comunicat că fiica sa a comis un accident rutier pe trecere de pietoni, soldat cu vătămarea corporală a unei femei. Acesta i-a precizat că totul se poate rezolva pe cale amiabilă dacă oferă suma de 15.000 lei victimei pentru a nu depune plângere. În timp ce bătrânul era încă la telefon discutând cu persoana necunoscută, după circa jumătate de oră, în curtea persoanei vătămate s-a prezentat un tânăr care a spus doar că a venit după bani şi după ce a luat suma de 15.000 lei a plecat. În aceeași seară în jurul orei 19.30, după ce reclamantul a contactat-o pe fiica sa şi a constatat că nu a comis vreun accident, şi-a dat seama că a fost înşelat.


Postat în:Regional Tagged: înşelăciuni prin metoda accidentul, infractori, persoane vârstnice, responsabilitate

Evenimente rutiere în localităţile Boroaia, Râşca şi Gulia

$
0
0

accident_spătăreștiMarţi, 22 septembrie 2015, între orele 10-12, Poliţia Rutieră a fost solicitat în cazul a trei evenimente rutiere. O bătrână şi un minor au fost accidentaţi grav iar un alt copil a suferit o accidentare uşoară.

La ora 10.00,  în timp ce se  deplasa cu un atelaj hipo neînregistrat, pe DC Boroaia – Obor, pe raza comunei Boroaia, întrucât calul s-a speriat, un tânăr de 25 de ani, din judeţul Neamţ, a pierdut controlul căruței  și a acroșat cu roata, o femeie de 78 de ani, localnică, care se deplasa în calitate de pieton pe partea dreaptă a carosabilului. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Căruţaşul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La ora 11.05, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 155A, în comuna Râșca, un localnic de 55 de ani, a surprins și accidentat uşor un minor de 12 ani, din localitate, pieton, care s-a angajat în traversarea drumului prin spatele unui microbuz oprit pe sensul opus de mers. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 22.09.2015, ora 11.25, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208S, pe raza localității Gulia, din oraşul Dolhasca, un localnic de 36 de ani, a surprins şi accidentat un minor de 9 ani din localitate, care fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit procedurilor legale, în cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale.


Postat în:Regional Tagged: accident rutier, falticeni

S-au dat cumpărători de fier vechi şi au furat banii unei bătrâne din Baia

$
0
0

baiaNecaz mare pentru o femeie în vârstă de 78 de ani din Baia. Femeia a reclamat Postului de poliţie Baia că persoane necunoscute i-au furat din locuinţă bani şi documente.

Din cercetările derulate, polițiștii au stabilit că fapta s-a produs marţi, 22 septembrie. După amiază, între orele 15.00-19.00, la locuința părții vătămate s-au prezentat un bărbat și o femeie, motivând că vor să cumpere fier vechi.  Bărbatul a rămas singur în curte pentru aproximativ 10 minute, după care au plecat cu un autoturism. Miercuri, 23 septembrie, femeia a constatat lipsa din locuință a sumei de 500 de lei și a mai multor documente.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.


Postat în:Regional Tagged: femeie din baia, furt de bani in baia

Noaptea Cercetătorilor 2015 – Sărbătoarea europeană a științei la Suceava

$
0
0

usvVineri, 25 septembrie, ora 16.00, în Suceava, în fața Universității „Ștefan cel Mare”, în spațiul dintre corpurile A și D, va începe călătoria în lumea științei la Noaptea Cercetătorilor 2015. Noaptea Cercetătorilor se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie, organizate la nivelul Uniunii Europene, și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Noaptea Cercetătorilor este organizată la Suceava pentru al patrulea an consecutiv, sub egida Uniunii Europene și patronajul Ministerului Educației Naționale, de către echipa la nivel național #Researchers4Humanity și organizatorii locali Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primaria Municipiului Suceava.

În zona Hands On echipe de cercetare din instituţii locale vor arăta și demonstra cum evoluează experimentele și lucrările lor de cercetare. Observațiile astronomice și atelierele de radioastronomie, aplicațiile de bio-ecologie, experimentele de nanotehnologie, robotică și experimentele de LeapMotion vor fi doar câteva dintre activitățile pregatite de către partenerii locali. Dupa cum îi spune și numele, este zona în care participanții au voie să atingă exponatele, să contribuie la experimente, să interacționeze cu cercetătorii.

În zona dedicată cercetării în Uniunea Europeană, participanții vor putea afla despre cele mai noi tendințe în cercetare la nivel european, își vor testa cunoștințele de cultură generală și vor putea participa la o tombolă europeană.

Cei mici se vor delecta și vor învăța prin joc o mulțime de lucruri interesante despre sistemul solar, fizică, chimie, roboți și multe altele, în zona SCI FUN. În această zonă sunt programate o aventură 3D prin Sistemul Solar, workshopuri de reciclare creativă, un scrable uriaș, concursuri.

Invităm sucevenii și pe cei din afara localității să vină la USV pentru a lua parte la acest eveniment deosebit și pentru a petrece câteva ore în compania celor pasionați de știință și cercetare


Postat în:Regional Tagged: noaptea cercetatorilor, Suceava, sărbatoarea europeană a ştiinţei

Incendiu într-o gospodărie din Râşca de la un cablu electric deteriorat

$
0
0

incendiu_ciumulesti_1Noaptea trecută, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Tudor I., din comuna Râșca.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la casa de locuit și la o magazie, existând pericolul de propagare la două gospodării învecinate.

Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 20 de metri pătrați, acoperișul magaziei pe 4 metri pătrați și circa 200 de kilograme lemne de foc. Flăcările au degradat și pereții locuinței. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o anexă gospodărească și cele două locuințe aflate în imediata apropiere.

Incendiul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, la ora 22.47, şi a fost lichidat la ora 0.14.


Postat în:Regional Tagged: cablu electric deteriorat, gospodărie din râşca, incendiu

A mers în vizită şi a furat un cal de pe păşunea din Preuteşti

$
0
0

politiaNu-i erau suficiente problemele pe care le are cu justiţia! Un bărbat din Vadu Moldovei, în vârstă de 34 de ani, aflat sub control judiciar şi cu interdicţie de a părăsi localitatea, s-a ales cu un nou dosar penal după ce a furat un cal de pe o păşune din Preuteşti.

Duminică, la ora 18.00, Postul de poliție Preuteşti a fost sesizat despre faptul că, persoane necunoscute au sustras de pe o pășune, un cal aparținând unui localnic.

Polițiștii au reușit identificarea pe raza localității a unui atelaj hipo condus de un bărbatul din Vadu Moldovei. Bărbatul era însoţit de o tânără în vârstă de 20 de ani, iar de căruță era legat un cal cu caracteristicile celui sustras.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cei doi s-au deplasat cu căruţa în comuna Preutești, în vizită la o cunoștinţă, iar la plecare bărbatul, a oprit lângă păşunea unde se afla priponit calul persoanei vătămate, pe care l-a sustras şi l-a legat de căruță.


Postat în:Regional Tagged: cal furat la preuteşti

Accident rutier pe drumul european E85: Un autoturism s-a răsturnat la ieșirea din Cumpărătura

$
0
0

accident_rutier

Ghinion la început de săptămână. Un autoturism Opel Vectra s-a răsturnat în această dimineață, în afara carosabilului, pe drumul european E 85, la ieșirea din Cumpărătura spre Bunești. Pe fondul neadaptării vitezei, vehiculul, condus de Aurel Achiței de 60 ani, a ieșit de pe șosea și a intrat într-un șant, după care s-a răsturnat pe cupolă.

Șoferul din Suceava se îndrepta spre localitatea de domiciliu, iar într-un viraj el pierduse controlul mașinii.

Incidentul s-a petrecut în această dimineață la ora 10.40.

În automobil se aflau alte trei femei, care în urma accidentului s-au ales cu contuzii. Ele au avut nevoie de asistență medicală de urgență. Două echipaje ale SAJ Suceava și SMURD le-au acordat primul ajutor.

Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Suceava și vor rămâne internate cinci zile pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu etilotestul, rezultatul fiind zero. Autorul accidentului are acum dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Rudy Hödl


Postat în:Regional

A început Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

$
0
0

prevenire

 În perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2015 se va derula, la nivel naţional, cea de-a zecea ediţie a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în cadrul căruia vor fi abordate cinci paliere de interes instituţional: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile asociate criminalităţii organizate  şi siguranţa rutieră.

La nivelul judeţului Suceava, sub coordonarea poliţiştilor de la Compartimentul de Analiză şi Prevenirea a Criminalităţii, peste 250 de poliţişti  şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conștientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. Vor fi cooptaţi în organizarea şi derularea acestor acţiuni parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media.

Astfel, în cadrul seminariilor, meselor rotunde și întâlnirilor organizate vor fi discutate aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, traficului de persoane, precum şi despre siguranţa rutieră.

Poliţiştii se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, persoane în vârstă, femei, administratori de societăţi comerciale şi de imobile şi reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale.

Vor fi distribuite materiale preventive în spaţii publice, cetăţenii vor putea observa expoziţii tematice, cu tehnică de securitate, demonstraţii ale unor formaţiuni din cadrul Poliţiei ori filme educative.

Poliţiştii şi-au propus, pe parcursul celor 5 zile, următorul calendar de activităţi: 28 septembrie – Prevenirea victimizării minorilor; 29 septembrie – Prevenirea delincvenţei juvenile; 30 septembrie – Prevenirea furturilor, înşelăciunilor şi tâlhăriilor; 1 octombrie – Prevenirea consumului de alcool şi droguri – prevenirea traficului de persoane; 2 octombrie – Siguranţă rutieră.

Prin programul activităţilor propuse şi modalitatea de desfăşurare a acestora, poliţiştii de prevenire au încercat abordarea unor domenii  de interes şi folosirea unor metode inovatoare  care  să  răspundă noilor realităţi  contextuale şi  sociale.

În cadrul săptămânii prevenirii va fi lansat oficial un nou proiect de prevenire a victimizării minorilor din grădiniţe şi clasele 0. În acest sens, poliţiştii au realizat un nou manual de pregătire pentru copii, acesta urmând a fi distribuit gratuit  în cadrul proiectului ,,De mici să preţuim siguranţa!” care va fi lansat luni, 28 septembrie 2015. Cu sprijinul RCHF au fost realizate 8000 de astfel de manuale de suport pentru copii, cu o accentuată componentă preventivă.

De asemenea, marţi – 29 septembrie , va fi inaugurat primul Centru de Prevenire a Criminalităţii din municipiul Suceava, care va funcţiona într-o locaţie de pe strada Oituz. Vor fi organizate workshop-uri cu tematică preventivă şi vizionări de filme educative, activităţi la care vor participa 50 de copii.

Miercuri vor fi lansate oficial două noi campanii de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor. Pentru desfăşurarea şi implementarea campaniilor au fost realizate peste 15.000 de materiale preventive care vor fi distribuite la nivelul întregului judeţ.

Joi, poliţiştii de prevenire şi cei din cadrul Biroului Universitar vor participa la deschiderea anului universitare şi vor desfăşura activităţi de informare a studenţilor cu privire la pericolul consumului de droguri şi substanţe cu efect psihotrop. De asemenea, va fi desfăşurat un seminar împreună cu Agenţia Naţională Antidrog şi vor fi iniţiate două proiecte internaţionale pe linia prevenirii traficului de persoane.

Vineri – 02 octombrie 2015, va fi relansat proiectul de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea conducătorilor de atelaje hipo, fiind realizate 3000 de plăcuţe reflectorizante. De asemenea, vor fi desfăşurate acţiuni de prevenire a evenimentelor rutiere cu implicarea pietonilor, bicicliştilor şi conducătorilor de mopede.

Devenită  o  tradiţie  în  activitatea   poliţiştilor suceveni  dar  şi în   viaţa   comunităţii , ,,Săptămâna  Prevenirii  Criminalităţii” îşi propune desfăşurarea de acţiuni tangente domeniilor prioritare incluzând intervenţia preventivă în sectorul infracţionalităţii contra patrimoniului, siguranţei persoanei, siguranţei rutiere, dar şi în celelalte arii de interes pentru poliţie şi comunitate.

În condiţiile societăţii actuale, demersul preventiv devine o  soluţie  viabilă în  abordarea problematicii  infracţionale.

Actul preventiv se transformă într-un preambul obligatoriu  al oricărei acţiuni poliţieneşti. Este o componentă care asigură  succesul  unei intervenţii  poliţieneşti  eficiente şi de calitate , contribuind, totodată, la  conservarea şi utilizarea corectă a resurselor materiale şi umane.

A preveni criminalitatea şi a utiliza în mod eficient acest instrument înseamnă să ai capacitatea reprezentării unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului infracţional, să sintetizezi esenţa unor aspecte concrete  şi să aplici un management modern, bazat pe principii  şi  strategii  europene.


Postat în:Regional Tagged: falticeni, ipj suceava, Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

Ţigări de contrabandă descoperite în maşina unui bărbat din Dolhasca

$
0
0

tigari-contrabandaLuni, 28 septembrie, în jurul orei 11.50, un echipaj de poliție din cadrul Poliției orașului Dolhasca, a oprit pentru control pe raza localităţii, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un bărbat de 43 de ani, din localitate.

În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat pe bancheta din spate şi în portbagaj 497 pachete cu ţigări, cu timbru fiscal ucrainean, pentru care, conducătorul auto nu deținea documente legale.

Țigările în valoare de circa 5.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul de poliție.

În cauză s-a întocmit dosar penal față de bărbatul de 43 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.


Postat în:Regional Tagged: dolhasca, ţigări de contrabandă

Zeci de controale în judeţ pentru combaterea contrabandei, evaziunii şi ilicitului

$
0
0

evaziune-fiscala-de-aproape-2-milioane-leiPotrivit IPJ Suceava, marţi, 29 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au organizat pe raza județului, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de contrabandă, evaziune fiscală și comerț ilicit.

Au fost verificate 47 de societăți comerciale, întreprinderi individuale şi  persoane fizice autorizate.

În urma acestei acţiuni au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în temeiul legiii privind protejarea populatiei impotriva activităţilor comerciale ilicite, în valoare de 60.000 lei.

Poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 1.320 lei, constând în produse textile de îmbrăcăminte, băuturi alcoolice și bani.


Postat în:Regional Tagged: combaterea contrabandei, evaziune fiscală, ilicit

La volan în stare de ebrietate și fără permis de conducere

$
0
0

politie-rutiera-falticeni-etilotestÎn seara zilei de marți, 6 octombrie, un echipaj din cadrul Poliției orașului Dolhasca a oprit pentru control pe DJ 208I, pe raza localității, autoturismul condus de un localnic de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Întrucât emana și halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru inconștiența sa, tânărul s-a ales cu dosar penal.


Postat în:Regional Tagged: alcoolemie, băut la volan, fără permis de conducere
Viewing all 122 articles
Browse latest View live